Ne așteaptă un an în care trebuie să pășim în credință. Să mergem acolo unde ne cere Dumnezeu să mergem. Să mergem în viziunea pe care ne-o dă Dumnezeu. Să pășim în credința pe care o avem în Dumnezeu și să-l lăsăm pe Dumnezeu să fie Dumnezeu. 

De ce există biserica Relevant? Care este scopul și misiunea bisericii Relevant? 

Misiunea noastră este să îl Glorificăm pe Dumnezeu prin facerea de ucenici care să semene cât mai mult cu Cristos. Asta este misiunea noastră de zi cu zi. Dar cum ajungem să împlinim această misiune. Mergând pas cu pas. Iar fiecare pas este ca o viziune pe care o declarăm în credință, pe care o cerem lui Dumnezeu și pe care o scriem să ne-o aducem aminte.

În ‭‭Habacuc‬ ‭2:2 scrie “Domnul mi‑a răspuns și a zis: – Scrie viziunea și întipărește‑o clar pe table, pentru ca un herald să poată alerga cu ea!

Scrie viziunea și întipărește-o clar. De ce e importantă viziunea? Tot Biblia ne spune în Proverbe‬ ‭29:18 “Când nu este nicio descoperire (sau viziunea), poporul este fără frâu, dar binecuvântat este cel ce păzește Legea!” 

Anul care vine vrem să-l începem cu Dumnezeu și să ne punem noi deoparte ca să-l lăsăm pe El să lucreze în mijlocul nostru. În anul 2021 am început cu acest lanț de post și rugăciune pentru că vrem să strigăm către El cu rugăciunile noastre, să-i cerem să ne ierte păcatele și să putem mărturisi lumii minunile pe care Dumnezeu le-a făcut în mijlocul nostru. 

Credem în puterea rugăciunii, credem în puterea postului dar mai mult decât atât credem în Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Credem în autoritatea trinității și vrem ca Duhul Sfânt să lucreze în comunitatea noastră. Vrem ca oamenii să vadă roadele Duhului Sfânt. dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor

Vrem să trăim prin Duhul și vrem să umblăm prin Duhul. 

De aceea pentru anul 2021 viziunea și pasul pe care-l facem îl vom face sub numele – DUH DE VIAȚĂ.

viziunea 2021 biserica Relevant

Cerem ca în 2021 să fim conduși de un Duh de viață. Fiecare persoană din biserica Relevant să fie umplută de un Duh de viață, iar acest lucru să se vadă în trăirea noastră, în vorbirea noastră, în deciziile noastre, în comportamentul nostru, în familia noastră și în biserica noastră. 

Acest Duh de viață să conducă biserica Relevant în deciziile pe care le vom lua. 

Acest Duh de viață să conducă liderii din biserica Relevant, lideri de grupe de casă și lideri de departamente. Acest Duh de viață să fie peste bărbații și femeile din biserica Relevant, să fie peste tineri din biserica Relevant. 

Pentru că doar Duhul Sfânt este acela care dă viață. 

Și așa cum scrie și în Romani 8:14 ”Căci toți cei ce sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu.” și cu siguranță toți vrem să fim numiți fii ai lui Dumnezeu. 

De aceea vrem un Duh de viață peste biserica Relevant, un duh de viață peste familiile din biserica Relevant, peste fiecare membru din biserica Relevant.

Asta este viziunea bisericii Relevant pentru 2021 – sub acest nume vom pune acest an și vrem la final să ne uităm în spate și să spunem clar că am trăit și umblat în Duh de viață.