Apostolul Pavel, fără îndoială cel mai mare misionar al istoriei, a avut o strategie în 2 pași pentru a împărtăși Evanghelia.
În primul rând, a vizitat orașele (Fapte 16:9,12), iar apoi a plantat biserici în fiecare oraș (conform cu Tit 1:5 – “să numești presbiteri în fiecare cetate”). Făcând aceasta, Pavel putea spune că a „vestit toată Evanghelia lui Cristos” (Romani 15:19, 23).
Concluzia lui a fost că tot ce era nevoie pentru răspândirea Evangheliei într-un anumit oraș era împlinit odată ce o biserică era plantată în acel loc.
Astăzi, studiile arată că bisericile noi sunt cea mai bună metodă de a ajunge la generația contemporană și la locuitorii noi ai orașului. Deși ne dorim ca bisericile deja existente să continue să se întărească și să crească în lucrarea Evangheliei, dacă vrem să câștigăm mai multe suflete pentru Cristos, vom planta mai multe biserici, chiar în același oraș.
Pentru prima dată în istoria omenirii, mai mult de 50% din locuitorii pământului trăiesc în aglomerații urbane. În doar următorii 30 de ani, mai mult de 75% din populația globului va trăi în orașe.
Înțelegând vremea în care trăim, vrem să ne focalizăm atenția și eforturile pe plantarea de biserici urbane, începând cu o biserică în Cluj.
Mai sunt cel puțin 500.000 de locuitori în zona metropolitană a Clujului care au nevoie să fie atinși de puterea Evangheliei.
Sunt oare de ajuns bisericile existente pentru o asemenea provocare? Cu siguranță, nu!
Biserica din Cluj trebuie să crească în provocarea de a vesti Evanghelia lui Cristos mai întâi clujenilor, iar apoi global. Biserica lui Cristos din Cluj trebuie să spună “bun-venit!” oricărei inițiative sănătoase de a planta biserici noi.
Să începem din Cluj și să continuăm „până la marginile pământului”!
De ce o biserică în Cluj?
- Pentru că e mandatul biblic, un drum deschis de apostolul Pavel;
- Pentru că e chemarea noastră de a vesti Evanghelia lui Cristos;
- Pentru că sunt peste 500.000 de locutori în zona metropolitană a Clujului ce au nevoie să audă Evanghelia lui Cristos;
- Pentru că trebuie să înțelegem vremea în care trăim, o vreme a urbanizării accelerate, ca niciodată până acum în istoria omenirii.
Dacă ești Clujean, sau dacă ești în căutarea unei biserici centrate în Cristos în Cluj-Napoca, lasă-te adăugat de Dumnezeu la numărul nostru.
Iar noi abia așteptăm să te cunoaștem!
Ne găsești în Cluj-Napoca, strada Traian Moșoiu, nr. 28 începând cu ora 10:30.